Protectia datelor personale
In mai 2016, Uniunea Europeana a aprobat o noua lege privind protectia datelor, numita Regulamentul general privind protectia datelor (GDPR), care se aplica tuturor organizatiilor care colecteaza date cu caracter personal ale cetatenilor UE.
Datorita faptului ca datele personale ale autorilor (nume, prenume, afiliere, adresa institutiei, adresa e-mail) fac parte din formatul de editare a articolelor stiintifice din revista PRO LIGNO, care sunt publicate text integral online pe site-ul revistei, atunci cand transmit un manuscris pentru publicare, autorii isi exprima implicit acordul pentru publicarea online a acestora, precum si pentru prelucrarea acestora (recenzare; stocare pe durata procesului de recenzare; arhivare pe o perioada nedeterminata - pentru lucrarile acceptate, respectiv timp de o saptamana - pentru lucrarile respinse, perioade calculate de la data transmiterii de catre editorul-sef a deciziei).
Responsabilitatea autorilor
Autorii sunt în exclusivitate responsabili pentru continutul lucrarii transmise, corectitudinea rezultatelor experimentale si trebuie sa se asigure de acordul tuturor partilor implicate cu privire la publicarea datelor.
Este responsabilitatea fiecarui autor de a se asigura ca lucrarile transmise spre publicare în revista PRO LIGNO respecta standardele etice privind plagiatul si duplicatul.
Nu este etic ca autorii sa transmita în acelasi timp manuscrise similare la mai multe reviste. De asemenea, nu este etic ca autorii sa transmita un manuscris deja publicat sau aflat în curs de recenzare la o alta revista.
Orice lucrare care contine semne evidente de plagiat va fi automat respinsa iar autorilor nu li se va mai permite publicarea în PRO LIGNO a niciunui alt manuscris. Autorii vor primi o notificare în cazul în care apare o astfel de situatie.
Plagiatul – Definitie si Context
Plagiatul, respectiv însusirea ideilor, cuvintelor, expresiilor, operei (integrala sau partiala) unei alte persoane si prezentarea acestora drept creatie personala, este o violare clara a eticii academice. Plagiatul poate de asemenea implica violarea drepturilor de autor, care se pedepseste în fata legii. Plagiat pot constitui si urmatoarele situatii:
- Copierea cuvânt de cuvânt, sau aproape cuvânt de cuvânt, sau parafrazarea unor portiuni de text ale altui autor fara a indica clar sursa sau a marca (de exemplu prin ghilimele) fragmentul preluat;
- Copierea unor ecuatii, figuri sau tabele din lucrarea altui autor fara a cita corespunzator sursa si/sau fara permisiunea autorului sau a detinatorului drepturilor de autor.
Auto-plagiatul, ca termen conex, este reproducerea cuvânt de cuvânt, sau aproape cuvânt de cuvânt, sau parafrazarea unor portiuni de text dintr-o lucrare proprie ale carei drepturi de autor au fost transferate, fara a cita corespunzator lucrarea originala.
Colegiul de Redactie al revistei PRO LIGNO va acorda maxima prioritate investigarii oricarei sesizari cu privire la plagiat în cazul articolelor primite spre publicare si va actiona în consecinta.
Pentru verificari anti-plagiat, PRO LIGNO utilizeaza soft-ul SISTEM ANTIPLAGIAT (http://www.sistemantiplagiat.ro), achizitionat pentru perioada 2016-2017 de catre Universitatea Transilvania din Brasov, conform contract Nr.7456/05.07.2016.
Conflictul de interese
Toti autorii sunt solicitati sa evite orice conflict de interese prezent sau potential, precum relatii financiare, personale sau de orice alta natura cu persoane sau organizatii care ar putea influenta într-un mod inadecvat publicarea lucrarii lor.
Drepturile de autor
PRO LIGNO este o revista cu acces deschis. Textul integral al articolelor poate fi accesat liber, fara a se percepe nicio taxa utilizatorului sau institutiei acestuia. Utilizatorii pot citi, descarca, copia, distribui, tipari sau crea legaturi catre textul integral al articolelor publicate în aceasta revista fara a solicita permisiune din partea editurii sau autorului.
Ca autor, mentineti dreptul asupra mai multor utilizari ale articolului publicat în PRO LIGNO, inclusiv a utilizarii sale de catre institutia de care apartineti. Aceste drepturi apartin autorilor fara a necesita permisiune din partea Editorului si includ:
- dreptul de a citi, descarca, copia, distribui, tipari sau crea legaturi catre textul integral al articolelor publicate;
- dreptul de a prezenta la o conferinta un articol publicat în PRO LIGNO;
- dreptul de a include continutul articolului (partial sau total) în teza de doctorat a autorului;
- drepturi de brevat si marca asupra oricarui proces sau proceduri descrise în articol;
- dreptul de a folosi continutul articolului ca parte a unei compilatii publicata de catre autor;
- dreptul de a pregati alte lucrari derivate, pentru a extinde continutul articolului sub forma unei carti sau de a reutiliza portiuni din articolul publicat în alte lucrari, dar numai cu conditia citarii complete a articolului original.
Utilizatorii pot citi, descarca, copia, distribui, tipari sau crea legaturi catre textul integral al articolelor publicate în aceasta revista fara a solicita permisiune din partea editurii sau autorului, cu conditia citarii corecte si complete a sursei originale. |